Elena Udrea, despre condițiile din arest: Am fost dusă într-o cameră de trei pe trei. Aş fi vrut să vin în cătuşe, să le puteţi vedea, să le puteţi atinge (VIDEO)
Foto: B1 TVElena Udrea a vorbit, în discursul susținut în plenul Camerei Deputaților, despre condițiile dure din arest, menționând că și-ar fi dorit să se prezinte în fața colegilor deputați cu cătușele la mâini.
”Am fost dusă în arestul Poliţiei, mi-au luat sutienul, am fost dusă într-o cameră de trei pe trei. Veceul era de tip turcesc, fără uşă. Când nimeni nu-l folosea puneam un PET pe post de capac ca să nu vină șobolanii. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foehn. Aş fi vrut să vin în cătuşe, să le puteţi vedea, să le puteţi atinge. Nu vreau să vedeţi această descriere a faptelor ca pe un reproş. Mi-aţi deschis ochii”, a spus Elena Udrea.
De asemenea, deputatul a voorbit și despre două femei pe care le-a cunoscut în arest.
„Astfel am ajuns să cunosc două femei arestate într-un dosar de evaziune fiscală, ele lucrând la departamentul de contabilitate al unei firme. Nu sunt pericol pentru societate, nu pot influenţa dosarul, nu au avut beneficii uriaşe, sunt oameni obişnuiţi despre care nu se scrie în presă. Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzaţiile. Procurorii cred că le vor distruge emoţional. De prea multe ori se apelează la măsura arestului preventiv, e o pârghie similară cu tortura şi se apelează adesea la ea”, a mai spus Udrea în discursul susținut în Parlament.
~~~~~~~~ dacă ţi le doreai le vei avea : gura păcătosului adevăr vorbeşte , iar 3 / 3 e cam mare faţă de cei din închisorile comuniste faţă de care NU AI NICI O AMINTIRE DE RESPECT DIN FAMILIA DIN CARE FACI PARTE , altfel nu ajungeai dezmăţată prin reviste şi putredă de avere , terenuri şi bani , bani şi iatrăşi bani ...____nu vezi că nu ai ce mai face cu banii la puşcărie ??? chiar nici acum nu ştii să-ţi ceri iertare de la o ţară întreagă , pe care ai făcut-o să îşi piardă vremea cu tine şi TOŢI NEMERNICII CU CARE te lauzi că i-ai spionat pentru a avea acum a l i b i u r i . ai pierdut timp din timpul naţiei noastre !!! Stă o ţară întreagă să te dea de pământ , căci tu tot nu te deconspiri ?! CINE EŞTI BĂI ______ O TRĂDĂTOARE atâta timp căt ai ascuns dovezile asupra celor care au subminat economia ţârii . Unde te crezi ??? Nu vezi că vorbeşti exact ca şi ceauşeştii ???!!! ______ NU VEZI ??? ______ NU AUZI ???- Adriana Macsut Nu cred ca in inchisori trebuie sa fie conditii de exterminare. Acum pana se pronunta justitia exista prezumtia de nevonovatie.
- Campeanu Adela DA , lasă să stea jumătate din populaţia activă la sub 3 / 3 metrii , mai rău decât la închisoare şi mai e nevoie de investit acum un miliard de EURO pentru închisori , iar de la ei se recuperează 300 milioane EURO ???______ e clar DNA nu e eficient dacă ne pune pe noi să-i întreţinem la închisoare !!!
- Adriana Macsut Campeanu Adela ce propuneti in mod concret: va oferiti sa ii exterminati dvs pe toti cei din inchisori?
- Campeanu Adela ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE AU REZISTAT ŞI 21 DE ANI ____ .DUMNEAVOASTRĂ aveţi sentimentul că eu am minţit când am scris că jumătate din români nu au nici 3 / 3 m ?!
- Adriana Macsut Si de ce credeti ca trebuie sa ne intoarcem la conditiile inumane din inchisorile comuniste? Imi este greu sa cred ca vreo 11 milioane de romani nu au 3 metri patrati. Uite aici o camera de inchisoare din Suediahttp://i2.wp.com/.../sites/9/2015/02/celula-suedia-2.jpg...
- Campeanu Adela EU NU CRED eu vă spun la concret ce este în România !!! 3 / 3 = 9 m p ELENA UDREA A SCRIS 3 / 3 adică 9 mp
- Adriana Macsut Aveti date in acest sens? Va rog sa puneti o statistica ... pentru ca nu va pot crede pe cuvant de pionier.
- Campeanu Adela Locuinţe cu suprafeţe medii dintre cele mai mari există în judeţele Ilfov, Timiş, Satu Mare şi Constanţa - între 65,7 şi 52,0 mp/locuinţă, iar cele mai mici suprafeţe medii au fost înregistrate în judeţele Brăila - 39,4 mp/locuinţă, Călăraşi şi Vaslui - 39,7 mp/locuinţă, Teleorman - 40,7 mp/locuinţă şi Mehedinţi - 41,0 mp/locuinţă. DACĂ JUMĂTATE DINTR-UN APARTAMENT sunt dependinţele mai rămân 21- 32 mp de dormit !!! 5 milioane sunt văduvi în general restul de 15 milioane au şi câte 5-6 copii AVEM 5 milioane de copii DECI cu TREI persoane sunt majoritatea la apartamentele mai mari .şi nu sunt mai mult de un milion de familii în situaţia asta .= 3 milioane !!!2 milioane poate sunt singuri , deşi e mult . DAR rămân 10 milioane înghesuiţi câte 5-6 în 2 camere de 21- 32mp .~~ DOMNUL IULIAN CAPSALI locuieşte cu 9 copii în Bucureşti în 3 camere !!!~~ O persoană care a participat la europarlamentare !!! SPER SĂ DAU de recensământul locuinţelor să vă dau la cifre exacte !!!
- Adriana Macsut Sunt date de statistica prin care nu se dovedeste ca 11 milioane de romani stau in metri patrati. Nu putem sa invocam ... aceasta presupunere a dvs spre a transforma inchisorile in lagare de exterminare. Chiar si detinutii au drepturi! Eu nu spun ca Elena Udrea este vinovata dar nici ca este vinovata ... las justitia sa se proununte. Insa nu o putem judeca la Tribunalul Poporului ca in vremea comunista.
- Campeanu Adela în 2011 în URBAN louinţele totalizau un număr de 22.739 mii camere de locuit care însumează o suprafaţă locuibilă de 398.037 mii m.p. Comparativ cu mediul rural, în urban locuinţele convenţionale au un număr mediu de camere mai mic, dar suprafaţa medie a locuinţelor şi a camerelor de locuit este mai mare",
- Campeanu Adela "Din totalul populaţiei stabile a României, 99,1% (18.878 mii persoane) se regăseşte în cele 7.087 mii gospodării ale populaţiei, revenind în medie 2,66 persoane pe o gospodărie (266 persoane la 100 gospodării ale populaţiei). Restul de 165 mii persoan...Vezi mai mult
- Campeanu Adela CUM VĂ SUNĂ CIFRA DE 165 MII în spaţii colective şi fără adăpost ??? ACUM rămân 4o mp la 2 persoane _________ deci 20 mp / persoană din care jumătate sunt dependinţele !! DAR SITUAŢIA ESTE CĂ persoane ca şi Udrea deţin mult spaţiu de locuit şi restul se înghesuie sub 9 mp căte 5-6 / pe locuinţă . Tot ce s-a construit după `89 nu e locuit la maximum , ci se ţine sub cheie şi prea puţini stau măcar ca la închisorile din Rromânia adică în 9 mp /persoană . UDREA a făcut săli de sport la sate , aiurea , care stau închise pur şi simplu , în loc să facă să dispară cei 200 de mii în dificultate extremă .
- Adriana Macsut Nici eu nu am o locuinta personala. Averea mea sunt cateva carti si cateva haine dar acest fapt nu ma determina sa spun ca detinutii trebuie sa traiasca in conditii inumane.
- Campeanu Adela DOMNULE , recensământul nu se referă aici la PROPRIETĂŢI PERSONALE , ci la mp şi eu cunosc per pedes , din casă în casă starea pe care v-o descriu . ROMÂNIA ESTE UN GHETOU din care au fugit 4 milioane să se întoarcă să schimbe , doar că pănă atunci v...Vezi mai mult
- Adriana Macsut Campeanu Adela nu toti cei din Romania sunt ortodocsi. Eu sunt catolica. Apoi de ce uitati ca pana acum vreo 150 de ani manastirile ortodoe aveau robi tigani? Fiecare are dreptul sa plece sau sa stea in Ro. Cei care au plecat ca dvs nu sunt mai destepti decat cei care au ramas. Cei care au ramas nu sunt mai destepti decat cei care au plecat. Vreo patru bombe nucleare ar distruge intreaga lume .. si implicit si Romania. Va sfatuiesc sa studiati manulalul de fizica de clasa a XII a spre a intelege ca nu este de gluma cu radioactivitatea. In alta ordine de idei va rog sa nu mai promovati aici adepti legionari precum Arsenie Boca. Aici este un grup care militeaza pentru democratie si nu se promoveaza doctrine totalitariste. Eu citesc Conciliul Vatican II si nu diferite fituici ale unor pseudoprofeti. Stimata Doamna sunt profesor de teologie catolica si cele spuse de dvs ma fac sa ma gandesc ca nu ati studiat religia cu profesori acreditati ci ati citit diferite carti scrise de pretinsi profeti fara pregatire academica.
- Campeanu Adela şi dacă nu e adevărat nimic ce aţi scris acum 1 minut ??? ce se va întâmpla ???
- Adriana Macsut In acest caz ma intreb daca dvs ati absolvit cu adevarat medicina cum pretindeti Campeanu Adela? Vad ca va credeti specialist in fizica; teologie; viitorologie .... este cam straniu!!!! Nu vreau sa va insult dar cred ca ar tregui sa stati de vorba cu un psiholog sau psihiatru si sa nu mai cititi diferiti pseudoprofeti .... este uhn sfat dezinteresat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu